sec

 du-te in apa marii mediterane si fumeaza o tigara virginia sims apoi fa cerculete din fum si da-le drumul sa zburde spre cer.sec.

MGM

O,dar ce nopti nedormite.Dar ce sticle goale stau pe masa.mirosind a vin.sec.

dar ce film artistic ruleaza pe MGM.acum miroase a kent.8 desigur.Dar ce fum

se-ntinde peste noi.Te trezeste o cafea pe nemancate.un sarut pe o pagina de carte.

z

Praful se-ntinde in zare.Cerul se scalda-n lacrimi.Un cantec se aude pe fundal.

O simfonie se aude-n departare.Un zambet cald face ploaia nevazuta.

Praful se ridica iar norii canta.

sticla

Si ce lume frumos colorata.Si ce vise atarnau de cerul liber.sec.Si ce

fulgi de zapada inundau cerul.Si ce cioburi de sticla se frangeau sub bocancii

nostri.Si cum gheata se topea cand zambeai.Si cum soarele rasarea cand ma priveai.

Kent8

Tigara arde intre degetele mele.Fumul imi intra in ochi si abureste peisajul de toamna din fata mea.Lacul se vede in ceata acum iar cerul pare de vata.Imi abureste calea spre nicaieri,ma face orb si surd.Ma face sa ma simt mai fara vlaga,mai slab si vulnerabil.As inceta dar nu pot.Continui sa ma joc asa pentru restul vietii.Am sa ard de viu cu ceata-n ochi si-n suflet.Am sa continui sa sufar fara macar sa-mi dau seama.Am sa gem de durere in ultimul moment,am sa urlu de nervi si teama.Abia atunci probabil,si nici atunci nu imi voi da seama de ce-am gresit.Scoate tigara din gura!

Zambeste!

Zambeste!
De ce pe chipul tau sumbru se gasesc acum mii de lacrimi care curg fara oprire??? De ce spui vietii NU?? De ce pierzi clipe pretioase uitandu-te inapoi si amintindu-ti ??? de ce nu traiesti…..??? Vrei sa spui ca nu ai motive sa zambesti??? Nu ai motive sa spui “DA AZI AM SA TRAIESC!”??? Nu ai motive sa incepi o noua zi zambind….??? De ce tristetea te-a coplesit alungand din tine fericirea si bucuria…nu mai stii sa zambesti…te-ai ascuns in tine….ai fugit….te-ai indepartat de cei ce isi traiesc viata….ai fugit de lume….traiesti in universul tau…. Cu ce te hranesti??? Ce respiri?? Nefericire si lacrimi….suspine si ganduri negre….in timp ce noi….Zambim…credem…traim! In timp ce noi ne bucuram la maxim de viata…zambim…iubim…ne simim bine pentru fiecare dintre noi…lumea e a noastra….dar ai uitat cum e fericirea…cum e sa schitezi un zambet bland…pentru a lumina chipul cuiva …ai uitat cum e sa fii tu…cum e sa fii om…ai uitat …ai fugit…si ne-ai lasat….nu uita ca cineva te iubeste…nu uita ca cineva…Zambeste si pentru tine…nu uita ca Cineva….e langa tine…chiar daca lacrimile nu te lasa sa realizezi…Cine…va fi langa tine….te va ajuta….nu uita…ca viata nu inseamna decat fericire…ca asta vrem sa fie…bucurie peste tot si toate…nu uita ca Zambetul aduce fericire..nu uita ca fericirea vine din interior…nu uita…in fiecare zi….ZAMBESTE pentru mine..pentru tine…pentru toti.

Ciprian Porumbescu

Ceva in mine imi da o anumita putere.Sunt pierduta intr-o balada de-a lui Porumbescu care ma face sa ma simt mai melancolica,mai visatoare.Imi da puterea sa trec peste multe imi da puterea sa las in urma ce a fost si sa privesc inainte,chiar daca fac asta cu lacrimi care curg ca siraguri de margele pe obrazul meu palid si uscat de vantul care in treacat mi-a luat fericirea.Vioara suna in intuneric luminandu-mi  calea spre fericire.Simt cum arcusul atinge usor coardele ce se unduiesc creeind o sinfonie scrisa mai apoi pe un pergament cu portative in care notele muzicale se rasfira in mii de pagini.In intuneric o vioara canta in gol nemaipomenit de frumos nemaipomenit de gratios.O femeie manuieste arcusul si da glas baladei lui Porumbescu.Da glas notelor ce rasuna acum in gol,in intuneric ,iar eu ascult pierdut.Si iata ca ce aud acum ma face sa mai scriu,sa mai insirui cuvinte.Ma face sa simt lacrimile cum imi curg pe obraz,sa simt vibratia sa simt daruirea cu care Porumbescu a creeat.Un om minunat,cata pasiune,cata dorinta.Cata dragoste pentru vioara,cata puritate si daruire.Sa mai continui?Asculta si tu,balada lui Ciprian Porumbescu

Toamna Noastra

Clipesc pentru o secunda…iar ochii imi sunt plini de lacrimi care fara voia mea curg sirag pe obrazul meu rece…incerc sa uit de toate prin cate am trecut…sa fiu iar cine am fost…dar e prea tarziu…in fata ochilor deja il vad… intr-un parc pustiu intr-o toamna plina de Frunze ruginii care fosneau rasunator in gol cand alergam impreuna….cand ne sarutam doar noi eram acolo…ne cufundam in gol si in frunzele tomnatice…visam si cantam impreuna..speram la ziua de maine..numai vedeam altceva..altcineva decat el…nu-mi puteam imagina viata fara sa ma trezesc dimineata si sa nu-I simt mangaierea…sa nu stiu ca e acolo…sa nu stiu ca urmeaza sa fim doar noi…doar noi doi.Si uite asa toamna si zilele se risipeau..alergand prin Frunze…tinandu-ma in brate…sa-I simt mana calda..care trecea usor prin crestetul meu…sa nu-I simt buzele pline da caldura in toamna rece si ploioasa…sa nu-I simt rasuflarea care ma face sa ma simt mai plina de mine…sa stiu ca e langa mine….speram ca toamna sa nu se termine niciodata….sa fim doar noi pe strazile pustii si triste…sa ne tinem de mana….sa cantam ceva vesel..printre oamenii tristi … sa ne simtim bine..sa ne iubim…iar cand simteam ca durerea ma cuprinde…sa fie acolo si sa-mi aline durerile….sa mi le ia cu un sarut tandru intr-o zi ploioasa…Sa-mi daruiasca un trandafir rosu aprins…sa-l pierd printre Frunze..iar eu sa ma pierd cu el intr-un sarut care va dura pentru eternitate….simteam ca lumea e a mea….ma uitam la frunzele ruginite si triste zambind…ne tineam de mana si ne plimbam in gol…in parcul pustiu…caci acolo era locul nostrum preferat…era pustiu…numai noi mai alergam de fericire strigand in pustiu de fericire…simtind ca frigul de afara nu ne afecteaza…era ca vara…defapt ce-mi pasa…eram noi…ne iubeam…si asta era tot ce conta…in fiecare zi era la fel…emotii…saruturi tandre…credeam ca lumea e a mea….credeam ca aceasta poveste nu se va sfarsi…si…totusi…mai mult de un inel…mai mult de cateva juraminte….si am fost doar noi…era al meu…eram a lui…uite asa am ajuns iarna…facand ingerasi de zapada…in timp ce ne tineam de mana…cand ma saruta deja simteam o caldura sufleteasca….era iubire….

Mai clipesc odata….si ma aflu aici…in fata mormantului sau….de ce totul s-a sfarsit atat de repede…de ce iubirea pleaca si vine…odata cu soarele….odata cu dragostea noastra….s-a dus…am ramas…aici…langa el…tinandu-I o lumanare la capatai si plangand…amintindu-mi toate acestea…de ce s-a sfarsit atat de repede?? De ce atatea zambete trebuie platite in lacrimi…de ce mi-au ramas doar amintirile…de ce nu si el..Ma ridic…stergandu-mi lacrimile care mi-au udat  hainele negre si sumbre….ma mai uit odata la el…apoi se aud pasii mei cum rasuna in cimitirul rece si pustiu….am ramas singura…printre necunoscuti